A cravatta: n’esperienza pirsunali

Di Edward Vasta

Tradotta in sicilianu di Gaetano  Cipolla

Mi ricordu comu si fussi oggi i madduni russi e a infirriata di ferru dâ chesa e dâ scola di l’Annunziata di li Soru dâ Virgini Biniditta. Ntô 1934-35, friquintaiu a secunna e quasi tutta a terza classi nta dda scola. Dda fici puru a Prima Cumunioni. A chesa dava supra a Wabansia Street di Chicago, a scola inveci dava supra a Paulina Street. Dirimpettu dâ scola c’era na casa funeraria e i studenti eranu ncuraggiati dî soru a priari pî morti. Yo ci eva o spissu, puru ca i cadaviri mi ributtavanu, ammatula c’avissiru bellettu e eranu vistuti formalmenti.

Ogni jornu di scola nni mintevamu in fila pi ntrasiri ntâ scola, classi pi classi, accumpagnati dâ musica di pianu sunata di na soru dintra l’entrata. A me fila mi purtava ô latu sud dű palazzu, unni l’auli pâ secunna e pâ terza eranu dirimpettu l’una di l’autra. Nta l’aula dâ secunna i seggi eranu paralleli ô corridoiu; nta chidda dâ terza eranu inveci perpendiculari ô corridoiu. Yo mi ssittava ntâ fila di menzu versu u darreri nta dutti dui classi. Pi nesciri a l’ura dű pranzu facevamu a fila puru, ma senza musica sta vota e niscevamu ntô curtili dâ scola darreri. A fini dâ jurnata, facevamu a fila di novu pi nesciri accumpagnati dâ musica dű pianu. A monica ca sunava era a me maestra di musica.

Mi ricordu i monichi vividamenti: sempri gentili, vivaci, affizziunati, ordinati e in cuntrollu, ma gentili. Sulu a maestra di pianu mustrava na certa nsoddisfazioni quannu sunava yo. Pi cchissu i me genitori mi truvaru un pianu usatu pi farimi fari pratica. A monica dű terzu annu era a cchiů bedda, a cchiů longa, cchiů giuvini, allegra e gentili. Fu idda ca mi ntrappulau traumaticamenti cu na cravatta.

Tutti i carusi avianu a purtari a cravatta, ma yo no. Non n’aveva. E non mi nni prioccupava pi nenti. Ntâ secunna classi, a sett’anni, mi fici a Prima Cumunioni in doppiu pettu niuru. A fotografia fatta di professionista mustra manichi c’arrivanu a mitŕ di jidita, causi curti ca pennunu finu ę cavigghi e iammi cuperti di cosetti niuri ca scumparunu dintra un paru di scarpi niuri usati. A camicia ianca cű cullettu largu offri na cravatta bianca elegantissima. Non mi ricordu di aviri mai avutu ddu vistitu né dda cravatta, e non mi ricordu di aviri mai purtatu cravatta, prima o dopu.

A cravatta traumatica cumpariu mprovvisamenti. Un jornu, dopu c’aviamu fattu a fila pi trasiri nta l’aula e n’aviamu assittatu tutti, a monica mi dissi di iazzarimi. Idda sorrideva mentri yo stava drittu ô me postu, aspittannu. S’avvicinau a mmia cu na cravatta, ci fici u nodu, m’â misi, e s’alluntanau un pocu pi vidiri comu mi stava. Poi si misi a sorridiri. Yo mi misi a chianciri in manera ncuntrollabili. Mi ricordu ca ddu sintimentu di umiliazioni trimenna avia sbuccatu in mia senza sapiri d’unni. Finu a ddu mumentu, yo mi crideva un membru di dda classi comu a tutti l’autri, ma quannu a monica mi scigliu vistennumi cu dda cravatta, divintaiu nu straneru. A me virgogna e duluri esplosiru spuntaniamenti nta un chiantu senza paroli. A so riazioni č ancora nta me menti. Prima un sorrisu, ca esprimeva amuri e bona volontŕ. Poi meravigghia, custirnazioni, scantu. Infini, dispiaciri, rammaricu e un duluri ca ci scanciau a facci. S’avvicinau subitu, sfici a cravatta e s’â ripigghiaiu. Si scusau dicennu ca era un rialu pi mmia, e mi dummanau pirdunu. Non potti fari autru ca stari addritta ca testa in sutta chiancennu. Cridu ca m’abbracciau e mi purtau ntô corridoiu finu a quannu mi riebbi, ma non nni sugnu sicuru. Non mi ricordu comu finiu. Non mi ricordu comu mi sintiu pű restu dâ jurnata, o pi l’annata passata ntâ scola di l’Anunzuata.

Dda esperienza perň svigghiau in mmi u semi dâ cuscenza suciali. Prestu mi nn’accorsi ca era un “Dago”. I me genitori avianu vinutu dâ Sicilia e avianu fattu cincu figghi in America. Yo era u minzanu. Quannu aveva cincu anni me matri nni aveva purtatu a Nova York, a pigghiari a navi Conti di Savoia e n’aveva purtatu a Francavilla di Sicilia mentri me patri avia ristatu in America pi manteniri a famigghia. Stesimu un annu duranti lu quali yo ntrasiu e cumplitaiu a prima elementari . Poi riturnammu in America câ navi Rex.

Dopu l’incidenti dâ cravatta vinni a sapiri ca i nostri vicini attornu a North Avenue e Wood Street eranu “pulacchi” e ca Heiny, u patruni dű negoziu di caramelli era n’ebreu. Vivevamu nta n’appartamentu supra a compagnia di cavuni, ca me patri affittau. Me patri travagghiava a na machina di cuciri pi na fabbrica di vistiti: Hart, Schaffner, e Marx. Pi setti jorna a simana, me patri addumava a so furnu a vapuri, inchennulu di sasizza e tamales. Poi priparava cipuddi, piccalilli, senapi, sarsa ketchup e panini. Quannu cuminciava a fari scuru, addumava a lampada a gas e spinceva u so carrettu finu a stazioni di rifornimentuu Phillips Sixty Six ô cantuni dî strati North e Ashland. Yo nô visti mai riturnari a casa. Turnava sempri troppu tardu.

Yo non finiu a terza classi a scola di l’Annunziata. Quacchi sei simani prima dâ fini dâ scola, nni trasfiremmu nta picciula tinuta di campagna ntâ statu dű Michigan. Me patri ristau ô so postu di travagghiu e a vinniri sasizza a Chicago. Vineva a casa â fini dâ simana.

[ Return to Table of Contents ]